Studiu: 1 din 3 locuri de munca din Europa generat de industriile care utilizeaza intensiv drepturile de proprietate intelectuala (DPI)

intellectual.propertyComisia Europeana a salutat saptamana trecuta publicarea primului studiu la nivel european privind impactul drepturilor de proprietate intelectuala (DPI) asupra economiei europene, din punctul de vedere al PIB-ului, ocuparii fortei de munca, salariilor si comertului.

Realizat de Oficiul pentru Armonizare in cadrul Pietei Interne (OAPI) – care actioneaza prin intermediul Observatorul European al Incalcarilor Drepturilor de Proprietate Intelectuala – impreuna cu Oficiul European de Brevete (OEB), studiul constata ca aproximativ 40% din volumul total al activitatilor economice din UE (cca. 4700 mld. euro anual) este generat de industriile bazate pe utilizarea intensiva a DPI, iar aproximativ 35% din totalul ocuparii fortei de munca in UE (77 de milioane de locuri de munca) provine din industriile care utilizeaza peste medie drepturile de proprietate intelectuala. De asemenea, raportul constata ca nivelul mediu de remunerare in industriile bazate pe utilizarea intensiva a DPI este cu peste 40% mai mare decat in alte industrii.

Comisarul pentru Piata interna si Servicii, Michel Barnier, a declarat: „Sunt convins ca drepturile de proprietate intelectuala joaca un rol extrem de important in stimularea inovatieii si creativitatii, drept care salut publicarea acestui studiu. El ne va ajuta sa sprijinim in continuare procesul de elaborare de politici bazate pe dovezi. Ceea ce ne indica acest studiu este faptul ca utilizarea drepturilor de proprietate intelectuala in economie este omniprezenta: de la industriile high-tech pana la producatorii de articole sportive, jocuri, jucarii si jocuri pe calculator, toate tipurile de industrii utilizeaza intensiv nu doar unul, ci mai multe tipuri de drepturi de proprietate intelectuala.”

Benoit Battistelli, presedintele Oficiului European de Brevete (OEB) a declarat: „Acest raport ne arata ca beneficiile de pe urma brevetelor si ale altor DPI nu reprezinta doar teorie economica. Pentru companiile inovatoare, activele necorporale au devenit extrem de importante. Brevetele deschid adesea porti spre capitalizare si parteneriate de afaceri, in special pentru IMM-uri, dar si pentru centre de cercetare si universitati. Pentru a ramane competitiva in economia globala, Europa trebuie sa incurajeze tot mai mult dezvoltarea si utilizarea de noi tehnologii si inovatii.”

António Campinos, presedintele Oficiului pentru Armonizare in cadrul Pietei Interne (OAPI) a declarat: „Acest studiu este rezultatul unei colaborari stransa/productiva intre experti desemnati de catre diferite agentii si state, folosind o metodologie transparenta si replicabila. Studiul abordeaza o problema fundamentala: gradul in care industriile care se bazeaza pe utilizarea intensiva a drepturilor de proprietate intelectuala conteaza pentru locurile de munca, PIB-ul si comertul Uniunii Europene. Avem acum un raspuns clar. Iar aceste drepturi de proprietate intelectuala conteaza, conteaza foarte mult.”

Studiul „Industriile bazate pe utilizarea intensiva drepturile de proprietate intelectuala: contributia la performanta economica si ocuparea fortei de munca in Uniunea Europeana” ia in considerare toate drepturile de proprietate intelectuala importante: brevete, marci, modele/designs, drepturi de autor, indicatii geografice, concentrandu-se asupra economiei UE si acoperind un total de 321 industrii bazate pe utilizarea intensiva a DPI, identificate ca atare fie pentru ca inregistreaza mai multe drepturi de proprietate intelectuala per angajat decat alte industrii, fie pentru ca utilizarea DPI reprezinta o caracteristica intrinseca a activitatii lor industriale. Aceste industrii au fost selectate la nivelul UE folosind, de exemplu masuratori pentru intensitatea utilizarii drepturilor de proprietate intelectuala.

Potrivit raportului, circa jumatate din toate industriile Uniunii Europene folosesc DIP, situandu-se in topul primelor 20 de industriile intensive din Europa sectorul industriilor tehnice, al constructiilor, sectorul financiar si cel al asigurarilor, industria producatoare de autovehicule destinate transportului rutier, sectorul vanzarilor cu amanuntul, cel al calculatoarelor si produselor farmaceutice. O alta concluzie a studiului este faptul ca aproximativ 90% din schimburile comerciale ale UE cu restul lumii sunt generate de industriile bazate pe utilizarea intensiva a DPI.

Anexa raportului contine o lista a tuturor industriilor bazate pe utilizarea intensiva a drepturilor de proprietate intelectuala.

Acest studiu urmeaza unuia similar, realizat in 2012 de catre Biroul pentru Brevete si Marci inregistrate al SUA impreuna Administratia pentru Economie si Statistica, care a tras concluzii comparabile pentru economia SUA. Ponderea ocuparii fortei de munca si a PIB-ului in industriile bazate pe utilizarea intensiva a DPI este chiar mai mare in Europa decat in SUA.

Studiul este disponibil la pagina de internet:

Oficiul pentru Armonizare in cadrul Pietei Interne (OAPI):
http://oami.europa.eu/ows/rw/pages/OBS/IPContributionReport.en.do

Oficiul European de Brevete (OEB):
www.epo.org/ip-intensive-industries

Mai multe informatii cu privire la drepturile de proprietate intelectuala sunt disponibile la:
http://ec.europa.eu/internal_market/indprop/rights/index_en.htm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *