Trei tineri din Iasi au o afacere inedita cu genti si portofele produse din ambalaje aruncate la gunoi

intreprinzatori iasiTrei ieseni abia iesiti de pe bancile facultatii au decis sa intoarca lumea cu susu-n jos. S-au apucat sa stranga ambalaje aruncate la gunoi, bannere uzate sau camere de cauciuc si le-au redat viata transformandu-le in genti sau portofele unicat, anunta TVR.

Le-a luat cateva luni ca din studenti sa devina antreprenori. Si nu s-au oprit aici: vor ca afacerea lor sa ofere o sansa si oamenilor cu dizabilitati sau cu probleme financiare care-si cauta un loc de munca.

Andreea, Roxana si Alexandru sunt trei absolventi de marketing, hidrotehnica si de economie si administrarea afacerilor. Inainte sa porneasca pe drumul antreprenoriatului, niciunul nu mai pusese mana pe o masina de cusut. Acum, dintr- un banner, fac minuni.

Au pornit cu 4000 de euro, bani castigati la un concurs de antreprenoriat. Conceptul a fost simplu: sa dai deseurilor o noua viata. In spatele fiecarei decizii si a muncii de creatie stau materiale reciclabile: cutii de suc, materiale textile rebut sau publicitare si camere de bicicleta.

Ele trec printr-un proces de selectie, prin imaginatia antreprenorilor si prin acul masinii de cusut ca, la final, sa ajunga portofele, genti, huse pentru laptopuri, agende personalizate.

Andreea este cea care a venit cu ideea…tocmai din India. A stat acolo un an, timp in care a descoperit orezul picant si conceptul de Upcycle. A surprins-o modul cum indienii reusesc sa transforme lucruri aruncate la gunoi in obiecte unice, dandu-le o noua folosinta si, implicit, o alta viata. Asa ca s-a intors in tara si s-a pus pe treaba.

1 comment for “Trei tineri din Iasi au o afacere inedita cu genti si portofele produse din ambalaje aruncate la gunoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *