Ce este un întreprinzător?

Definiţia 1: Întreprinzătorul este persoana care identifică oportunitatea unei afaceri, îşi asumă responsabilitatea iniţierii acesteia şi obţine resursele necesare pentru începerea activităţii.
Cuvânt cheie: INIŢIERE

Definiţia 2: Întreprinzătorul este persoana care îşi asumă riscurile conducerii unei afaceri.
Cuvânt cheie: RISC

Definiţia 3: Întreprinzătorul este cel care gestionează resursele necesare funcţionării unei afaceri bazate pe inovaţie.
Cuvânt cheie: INOVAŢIE

Definiţia 4: Întreprinzătorul este o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizează o societate comercială în vederea desfăşurării unor fapte şi acte de comerţ în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii de concurenţă. (Legea 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii).
Cuvânt cheie: ORGANIZARE

Putem concluziona că întreprinzătorul este o persoană care iniţiază şi derulează un set de activităţi caracterizate de risc şi inovare cu scopul de a obţine satisfacţii materiale şi personale.Întreprinzătorii acţionează în toate domeniile – educaţie, medicină, cercetare, inginerie etc. – dar cei mai mulţi se manifestă în domeniul economic.

[Exemplu]

Cornel Tăbăcaru era convins că într-o afacere informaţiile şi contactele personale reprezintă cheia succesului durabil. Având deja un plan conturat pentru începerea unei afaceri, a luat hotărârea să emigreze în Canada. Aici a aflat că, pentru a putea înregistra oficial o firmă cu profilul de activitate pe care şi-l propusese, trebuia mai întâi să urmeze un program special de perfecţionare: fără să stea prea mult pe gânduri, la 40 de ani, s-a apucat din nou de studiu, înscriindu-se la Universitatea George Brown din Toronto, unde s-a specializat în vânzarea stocurilor.

Cornel Tăbăcaru s-a orientat către una dintre zonele rămase descoperite în urma desfiinţării lagărului socialist din Europa: comerţul derulat prin fostul sistem CAER. Practic, a aflat ce anume nu s-a produs niciodată în România şi ce exista pe stoc în celelalte foste ţări socialiste. Astfel, a aflat că în România nu s-au fabricat niciodată vagoane de dormit, iar parcul din dotarea CFR se deteriora tot mai mult. În continuare, s-a asigurat că nu există nici o întreprindere capabilă să înceapă o astfel de producţie în ţară şi s-a îndreptat către fabricantul de la care se importau vagoanele de dormit înainte de 1989, în fosta RDG.

În acest moment a primit un ajutor esenţial din partea unui partener german, ajuns mai târziu lider politic în Germania, care a reprezentat garanţia pentru deschiderea unei colaborări cu societatea de căi ferate care vindea active.

Pe banii lui, Cornel Tăbăcaru a organizat mai multe deplasări ale unor specialişti de la Atelierele Griviţa SA şi Exploatarea Căilor Ferate, pentru a se convinge dacă merită începerea unei astfel de afaceri. În acea perioadă, CFR era deja în căutarea unor vagoane de dormit pe care putea să le modernizeze într-una din fabricile din România. Până în acel moment, însă, nimeni nu venise cu oferte fără să ceară în acelaşi timp acreditive, avansuri, contracte. Cornel Tăbăcaru a luat decizia de a risca şi a achiziţionat din Germania un vagon de dormit scos din circulaţie şi l-a adus la Atelierele Griviţa, plătind din banii lui 150.000 USD.

Vagonul a fost modernizat şi amenajat, fiind testat apoi printr-o călătorie până la Viena. Totuşi, până la primirea avizului obligatoriu de la Autoritatea Feroviară Română au mai trecut 6 luni.

Cornel Tăbăcaru a reuşit, apoi, să încheia un acord cu CFR pentru cumpărarea acestui prototip. După primul vagon vândut, a început importul în serie din Germania. În acest scop, a obţinut mai întâi o exclusivitate prin intermediul partenerului său german, care a garantat contractul: până în 2006, are exclusivitate de import pentru 80 de vagoane, exclusivitatea permiţându-i să iniţieze colaborări cu parteneri din alte ţări din regiune.

În cadrul Atelierelor Griviţa, în programul de recondiţionare a vagoanelor de dormit importate a fost antrenată 10% din forţa de muncă, modernizând lunar câte 3 vagoane, costul fiind de zece ori mai mic decât pentru un vagon de dormit nou. Dintr-o valoare de vânzare de 7 miliarde lei, profitul lui Cornel Tăbăcaru este de 14%.

Implicarea în domeniul transportului feroviar a întreprinzătorului român a continuat. Pornind de la analiza gradului extrem de redus de utilizare din transportul de călători pe distanţe scurte, şi studiind soluţia mult mai economică aplicată în Occident, Cornel Tăbăcaru a reinvestit banii câştigaţi în achiziţionarea unor automotoare aflate încă în circulaţie pe căile ferate din Germania. A găsit un reparator român care se ocupă chiar de automotoare şi care are experienţă în domeniu încă din perioada interbelică, iar pentru că în România există licenţa de producere a motoarelor MAN şi a cutiilor de viteze utilizate de automotoare, a estimat că întreţinerea automotoarelor va fi extrem de uşoară.

Primul automotor a ieşit deja pe calea ferată, la concurenţă cu unul de lux, pentru parcurs lung, achiziţionat de Ministerul Transporturilor de la Siemens (acesta din urmă având însă un preţ de vânzare de 13 ori mai mare). Estimând o cerere de 80 de bucăţi pentru perioada 2003-2004, Cornel Tăbăcaru a început colaborarea şi cu întreprinderea „16 Februarie” din Cluj.

În această afacere, profitul este de circa 20%, prin contract Cornel Tăbăcaru obligându-se să asigure garanţie şi piese de schimb timp de 1 an. (Sursa: adaptare după revista Capital, nr. 33 din 15 august 2002).​

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *