Întreprinzător. Manager. Tehnician

În orice om de afaceri există 3 tendinţe deseori contradictorii. Pe de o parte, el este întreprinzător, având are simţ de previziune deosebit şi mizând pe viitor. În acelaşi timp, el este manager, gestionând resurse limitate şi îndeplinind obiective operaţionale. În fine, el trebuie să fie tehnician atunci când realizează lucruri concrete.

Aceste tendinţe îi influenţează permanent comportamentul.

Denumind aceste 3 tendinţe „Întreprinzător”, „Manager” şi „Tehnician” putem spune, în alţi termeni:

Întreprinzătorul este un vizionar, având abilitatea de a transforma situaţii obişnuite în ocazii excepţionale. El trăieşte cel mai bine în viitor, fără a ţine prea mult cont de trecut şi ignorând în mare măsură constrângerile prezentului.
Întreprinzătorul are o nevoie extrem de mare de a deţine controlul asupra oamenilor şi evenimentelor.
Întreprinzătorul provoacă dezordine în jur, schimbându-şi direcţia de acţiune şi reconstruind foarte des; această situaţie este deseori obositoare şi frustrantă pentru cei din jur.
– Pentru Întreprinzător, lumea se caracterizează printr o abundenţă extraordinară de ocazii care nu pot fi valorificate pentru că oamenii nu reacţionează suficient de prompt. Practic, ceilalţi oameni sunt mai degrabă probleme în calea visului Întreprinzătorului.

Managerul este pragmatic, ordonat, planificând totul cu mare atenţie. Baza deciziilor sale o constituie organizarea trecută şi resursele şi constrângerile prezentului.
Managerul are nevoie în primul rând de ordine, de organizare, mai degrabă decât de control.
Managerul observă mai întâi dificultăţile valorificării unei oportunităţi.

Tehnicianul este realizatorul fiecărei activităţi practice. El nu este interesat de organizarea altor oameni pentru a construi proiecte novatoare, considerând mai important şi interesant să construiască personal fiecare lucru în parte, numai astfel fiind sigur de calitatea rezultatului. Prezentul cu provocările lui tehnice, concrete, este cel mai important în viziunea Tehnicianului.
Tehnicianul lucrează pe baza unor „reţete” îndelung verificate şi, de aceea, are nevoie să controleze fluxul muncii.

Sarcinile Managerului sunt substanţial diferite de cele specifice Întreprinzătorului, iar talentul managerial este fundamental pentru reuşita afacerii. Toţi întreprinzătorii au tendinţa de a deveni manageri însă, dincolo de un anumit nivel de complexitate organizatorică, această tendinţă se reduce foarte mult. În acelaşi timp, numai unii managerii reuşesc să-şi dezvolte în mod individual aptitudinile specifice Întreprinzătorului.

Concluzia finală este că reuşita unei afaceri impune echilibrarea celor 3 tendinţe.

[Exemplu]

La începutul anilor ’90, Sorin Pâslariu era inginer electronist la o societate de stat din Iaşi şi-şi suplimenta veniturile vânzând produse din piele pe care le confecţiona el însuşi în timpul liber, activitate pe care o desfăşura încă din studenţie. În 1993, Pâslariu renunţă la slujba sigură de la compania de stat şi să îşi deschidă o firmă producătoare de obiecte din piele: „Casa Teo”.

Primul pas a fost un import de piele din Italia în valoare de circa 5.000 USD. Pentru desfăşurarea activităţilor a închiriat un spaţiu de 25 de metri pătraţi şi a adus de acasă propriile maşini de cusut. Produsele rezultate din primul import de piele au fost vândute în aproximativ 6 luni, marja de profit fiind de circa 40%. Din primele încasări a început să returneze banii împrumutaţi cu dobândă şi să caute noi surse de aprovizionare cu piele.

Baza sistemului de vânzări în acea perioadă erau consignaţiile; important era, în acest caz, preţul de vânzare, care trebuia să fie comparabil cu produsele aduse din Turcia. După primul an de activitate cifra de afaceri era de peste 10.000 USD, pentru ca până în 1996 cifra de afaceri a firmei să depăşească 60.000 USD.

Din cauza variaţiilor importante ale cursului de schimb leu-dolar, Pâslariu s-a văzut nevoit să înceapă căutarea de surse autohtone de aprovizionare cu piele. În acelaşi timp, aprovizionarea de la tăbăcăriile din România avea avantajul unor relaţii mai sigure şi mai stabile, chiar dacă preţul de cumpărare nu era cu mult mai mic.

Până în 1997, Casa Teo s-a concentrat mai mult pe vânzările în zona Iaşi. Pentru a asigura creşterea firmei au fost diversificate zonele de desfacere prin căutarea unor colaboratori din ţară. Dezavantajul acestui nou sistem de vânzări îl reprezenta dificultatea de recuperare a banilor de la cei care vindeau marfa.

Sorin Pâslariu a hotărât că este mai rentabil să investească în propria reţea de magazine şi a închiriat în 1997 un prim spaţiu în Iaşi. Marja de profit a scăzut pe măsură ce erau înfiinţate alte magazine, dar încasările companiei au crescut proporţional cu extinderea reţelei: în 1999 cifra de afaceri a fost de 105.000 USD, în 2000 aceasta a fost de aproape 350.000 USD, iar în 2001 s-a apropiat de un milion de dolari, firma având aproximativ 90 angajaţi şi 7 magazine. (Sursa: adaptare după revista Capital nr. 18 din 1 mai 2002)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *